Centru Civic, Alba Iulia, pavele Umbra, Patrat Eco

Centru Civic, Alba Iulia, pavele Umbra, Patrat Eco


Proiectul de modernizare a centrului vechi al municipiului Alba Iulia a avut o perioadă de desfăşurare de 12 luni şi a constat în amenajarea spaţiului pietonal, aleilor auto şi parcărilor pe latura vestică a străzii Tudor Vladimirescu şi în faţa magazinului Unirea, precum şi a trotuarelor pietonale şi a zonelor verzi de pe latura de Est. De asemenea s-au realizat două sensuri giratorii la intersecţia străzii Tudor Vladimirescu cu strada Henri Coandă (Oborului) şi strada Calea Moţilor şi s-a reconfigurat partea carosabilă între cele două intersecţii cu sens giratoriu.

Prima etapă a proiectului a fost dedicată executării lucrărilor tehnico-utilitare a reţelelelor subterane şi a celor de iluminat public şi relocării unor conducte, iar în partea a doua au fost realizate lucrările de design urban şi peisagistică. În cadrul proiectului au fost amenajate în total 118 locuri de parcare, două staţii de autobuz şi două staţii de parcare taxi. Zonele verzi au fost reamenajate în ceea ce priveşte forma şi dimensiunile, suprafaţa lor însumând în prezent 2.110 mp, iar pentru sporirea confortului pietonilor, în zona s-au amenajat spaţii de odihnă realizate din  ziduri de sprijin înclinate placate cu piatră şi s-au plantat arbori ornamentali.

Contractul de lucrări încheiat de primărie cu firma Elis Pavaje a avut o valoare de 4,38 milioane de lei şi a constat în furnizarea de servicii de proiectare şi consultanţă în amenajările exterioare, furnizarea de pavaj, borduri şi rigole, dar şi în realizarea serviciilor de montaj a pavajului trotuarelor şi a parcărilor din zona centrală. În funcţie de destinaţia spaţiului, pentru amenajarea optimă s-au folosit atât pavele de uz rezidenţial cât şi de uz industrial, fabricate din beton de calitate superioară, vibropresat. În executarea amenajarii s-au folosit modele de pavaj din beton vibropresat compact, pavaj Eco şi piatră cubică, toate fiind montate pe o casetă refăcută în adâncime de aproximativ 60 cm.

Prin implicarea în acest proiect, compania şi-a dorit să răspundă nevoii comunităţii de a beneficia de avantajele unui oraş modern şi aerisit, dotat cu spaţii utilitare şi recreative, necesare vieţii cotidiene.

Amenajarea exterioară cu pavele vibropresate oferă numeroase avantajele, care includ pe lângă funcţia estetică, rezistenţă foarte bună la uzură şi la ciclurile de îngheţ-dezgheţ, durabilitate şi flexibilitate, întreţinere mai uşoară şi aerisirea solului. Pavajele asigură o stabilitate foarte bună suprafeţelor pavate şi, comparativ cu betonul turnat, nu apar crăpături.