Combaterea buruienilor dintre pavele: Ghid Complet

Buruienile care cresc în rosturile dintre pavele pot fi o serioasă bătaie de cap, deoarece strică aspectul impecabil al unei alei sau terase frumos pavate. Aceste buruieni sunt mult mai dificil de îndepărtat decât cele care cresc în grădină, pentru că este complicat să le smulgi din rădăcini, din cauza spațiului foarte mic. 

 

Umplerea rosturilor dintre pavele cu nisip permite creșterea buruienilor care se adaptează foarte ușor, cum sunt papadia, trifoiul și nu-mă-uita. Semințele lor prind foarte ușor rădăcini, chiar și în straturi superficiale sau în praf.

 

Totuși, există soluții eficiente pe care le poți aplica și tu și pe care ți le prezentăm în acest articol. În acest fel, vei putea alege metoda care ți se pare cea mai potrivită și vei afla și cum poți preveni creșterea nedorită a ierbii printre pavele.

 

Metode Eco-Friendly

În primul rând, îți recomandăm să folosești o metoda prietenoasă cu mediul, care nu presupune folosirea unor substanțe chimice. Acestea pot afecta aspectul pavajului, dar și gazonul sau plantele din jur. Metodele eco-friendly sunt foarte eficiente, însă folosirea lor este practică numai atunci când trebuie să scapi doar de câteva buruieni, nu de foarte multe. Iată ce poți încerca:

Smulgerea buruienilor

Smulge din rădăcini firele de iarbă sau buruienile crescute printre pavele! Te poți ajuta de diferite unelte, ca să sapi la rădăcina plantei, astfel încât să poți scoate complet rădăcina. În caz contrar, dacă rădăcina rămâne în pământ, buruiana va crește la loc foarte repede. Ca să poți smulge cât mai ușor planta, trebuie mai întâi să uzi bine solul.

Turnarea de apă fiartă

Toarnă apă fiartă peste buruieni! Căldura foarte intensă va distruge întreaga plantă, inclusiv rădăcina, astfel încât buruienile nu vor mai putea crește la loc.

Arderea buruienilor

Folosește cu arzător cu propan ca să arzi buruienile care au crescut printre dale. Există inclusiv aparate concepute special pentru arderea buruienilor, care îți permit să faci această acțiune stând în picioare, deoarece au un braț lung. Cu ajutorul lor vei putea distruge buruienile rând pe rând, însă trebuie să ai grijă să nu dai foc din greșeală și la iarbă.

 

Aplicarea unei soluții cu oțet 

Poți face singur, acasă, o soluție eficientă, 100% naturală, pentru eliminarea buruienilor. Trebuie doar să amesteci 1 litru de oțet cu un sfert de cană de sare și 2 linguri de detergent de vase. Amestecă bine soluția astfel obținută, până când sarea se dizolvă complet, apoi pune-o într-o sticlă cu pulverizator și stropește buruienile. Procedura are efect dacă nu va ploua timp de câteva zile, astfel încât soluția să aibă timp să acționeze asupra plantelor.

Utilizarea foliei pentru combaterea buruienilor

Ca să scapi rapid de buruienile care cresc printre cărămizi sau printre dalele de piatră, poți pune în spațiul liber o folie specială sau mulci. Acestea vor sufoca buruienile și nu le vor mai lăsa să crească. Pentru spațiile foarte înguste poți pune nisip polimeric. Trebuie doar să-l uzi și, după ce se va usca, va forma o barieră prin care plantele nu vor putea crește.

 

Erbicidul: metodă chimică eficientă pentru eliminarea buruienilor

 

Erbicidul este una dintre cele mai folosite metode pentru a preveni apariţia ierbii între rosturi și pentru a distruge buruienile deja existente. Ține cont însă că este un produs chimic, care nu trebuie ales la întâmplare, pentru că poate distruge inclusiv plantele din afara zonei pavate, în cazul în care ajunge în sol. Totodată, erbicidul  poate decolora pavajul sau îi poate reduce proprietăţile.

Cum alegem erbicidul corespunzător? 

Orice erbicid este toxic pentru mediu, dar dacă vrei să folosești un produs de acest fel ca să scapi de buruienile crescute printre pavele, atunci îți recomandăm să cumperi unul care conține glifosat. Acesta poate distruge toate buruienile, fiind un erbicid total. 

 

De ce trebuie să ținem cont la aplicarea erbicidului? 

Trebuie să ai mare grijă atunci când folosești un erbicid cu glifosat, pentru că este foarte periculos dacă intră în contact cu pielea sau dacă este inhalat. De aceea, este foarte important să te protejezi cu mască și mănuși speciale atunci când îl aplici și să respecți cu strictețe instrucțiunile de pe produs. Fiind un erbicid total, poate distruge orice plantă cu care intră în contact. Prin urmare, ai grijă să-l aplici doar pe buruieni, fără să ajungă pe flori sau pe gazon.

 

Sfaturi utile pentru prevenirea apariției buruienilor între rosturile pavelelor

 

Există mai multe metode prin care putem preveni creșterea buruienilor și a ierbii printre rosturile pavajului. În primul rând, trebuie să întreții și să curăți corect aleile și terasele pavate. Prin urmare, este necesar să respecți următoarele reguli:

  • Să nu intri pe alei cu mașina dacă roțile sunt murdare de pământ. Bucățile de pământ pot conține semințe de plante, din care vor crește buruieni.
  • Să mături regulat pavajul și să-l cureți cu o perie rigidă și cu apă caldă și detergent. După ce ai frecat bine cu peria, trebuie să speli pavajul cu multă apă.

 

O altă soluție foarte eficientă pentru a preveni creșterea buruienilor este aplicarea între rosturi a unui mortar, în loc de nisip. Acest mortar special costă mai mult, dar nu mai permite creșterea ierbii printre rosturi, prin urmare vei scăpa de această grijă în următorii ani.

 

Specialiștii mai recomandă și altă metodă: aplicarea unui strat geotextil sub pavaj. Acesta va lăsa solul să respire, dar este eficient în combaterea buruienilor doar dacă este acoperit cu pietriș sau mulci. 

 

În concluzie, există mai multe soluții eficiente pentru a distruge buruienile crescute printre pavele. Alege metoda care ți se pare mai potrivită și scapă rapid de iarba nedorită și de plantele dăunătoare!

 

Aplicații la îndemâna oricui pentru simularea lucrării de pavaj, înaintea achiziției

Dacă îți dorești o amenajare de curte sau grădină, dar încă nu te-ai decis cum ai vrea să arate, trebuie să-ți spunem că alegerea poate fi o joacă de copii. Ca să-ți fie mult mai ușor să găsești materialele potrivite pentru pavarea aleilor din curte și a terasei, îți recomandăm să încerci un simulator gratuit a lucrării de pavaj. (mai mult…)

Rolul fazei de proiectare într-o lucrare de amenajare: un cost în plus sau în minus?

Deseori, lucrările de amenajare a grădinii cad pe ultimul loc în planificarea bugetului pentru renovarea sau construirea unei locuințe. Banii disponibili, sunt, de cele mai multe ori, investiți în cumpărarea mobilei și accesoriilor pentru casă, iar spațiul exterior este lăsat la urmă, când nu mai sunt fonduri suficiente. De aceea, vedem în cele mai multe grădini o amenajare simplă și anostă, un gazon neîngrijit, câteva alei betonate și eventual 2-3 răsaduri cu flori sau câțiva pomi. 

Este păcat să neglijăm amenajarea grădinii sau să o facem la întâmplare, pentru că efectul nu va fi cel dorit. De aceea, îți recomandăm că lucrezi cu un specialist în amenajări exterioare, așa cum ai colaborat, probabil, cu un designer pentru amenajarea interioară, poate chiar și cu un arhitect pentru construirea casei. Dacă te gândești că angajarea unui peisagist este o cheltuială pe care o poți evita foarte simplu, îți prezentăm în acest articol câteva argumente, pentru a înțelege că ai nevoie de un expert care să-ți proiecteze de la zero amenajarea spațiului exterior.

Ce presupune proiectarea unei lucrări de amenajare

Specialistul va realiza un plan de amenajare a grădinii tale, ținând cont de toate aspectele necesare, astfel încât costurile tale să fie minime, iar rezultatul să fie unul cât mai bun. Astfel, el va discuta cu tine și va lua în calcul toate dorințele tale, ca să poată realiza un plan de amenajare realist și o estimare corectă a costurilor.

Proiectul pe care îl va realiza va lua în calcul următoarele aspecte:

  • Dimensiunea curții
  • Orientarea curții
  • Zonele care vor fi spațiu verde și zonele pentru pavaje (alei pietonale, de acces auto, loc de parcare, terase)
  • Construirea unui foișor, a unei case în copac sau a unei piscine (dacă îți dorești asta și curtea o permite)
  • Dimensiunea și forma gardului
  • Amplasarea unor jardiniere, a unui focar sau grătar, a unor bănci de beton

Toate aceste elemente dorite de proprietar trebuie să fie unite între ele în mod armonios, nu simplist, pentru ca plimbarea prin grădina să fie cât mai plăcută, de fiecare dată. În plus, proiectantul trebuie să țină cont și de unele probleme tehnice, la care cineva fără experiență nu se va gândi:

  • Scurgerea apelor pluviale
  • Gradul de înclinație a terenului
  • Traseele de circulaţie auto şi/sau pietonală
  • Caracteristicile solului
  • Construcțiile existente în curte (dacă există deja un garaj, o magazie, un depozit sau un foișor, dacă în sol sunt țevi al căror circuit trebuie evitat).

Astfel, specialistul trebuie să propună soluții de amenajare nu doar frumoase, ci și practice și care să reziste în timp, să nu necesite modificări sau reparații ulterioare. Indiferent de dorințele tale, proiectantul trebuie să vină cu propuneri care să țină cont în primul rând de caracteristicile terenului de care dispui.

Un teren în pantă poate fi foarte dificil de amenajat pe cont propriu, fără ajutorul unui expert. În realitate însă, o curte de acest fel oferă oportunități deosebite de design, alungând monotonia unei grădini plane, pătrate. O terasare corectă a terenului permite obținerea unor spații variate, cu diferite funcțiuni și dimensiuni, unde vei regăsi pavaje, borduri, garduri, palisade și vegetație bogată. Blocheții devin cel mai recomandat produs, deoarece permit realizarea unor suprafețe atât drepte cât și curbe.

Recomandarea materialelor și culorilor potrivite

În funcție de toate aceste aspecte, arhitectul/proiectantul poate propune apoi și materialele care ar trebui folosite la lucrările de amenajare. Acestea se referă atât la aleile și terasele pavate, cât și la elementele verticale (blocheţi, blocuri de zid, palisade, jardiniere). 

Desigur, tu – adică proprietarul – ești cel care va decide în final, ținând cont ca amenajarea grădinii să fie complementară cu aspectul casei tale. Din fericire, există foarte multe tipuri de forme, modele și culori de pavele și borduri, astfel încât vei găsi ușor produsele potrivite, indiferent dacă locuința ta este în stil carpatin, industrial sau clasic. 

 

Un specialist în design exterior îți poate recomanda cea mai potrivită cromatică, deoarece trebuie să existe o armonie a culorilor folosite la soclul clădirii, la pavaj și la bordurile adiacente. Spre exemplu, poți obține un contrast plăcut între o clădire albă și pavele închise la culoare sau un stil unitar, prin culori calde, pastelate.

 

Arhitectul/proiectantul va realiza schițe preliminare de amenajare a grădinii, randări care să îți permită vizualizări 3D ale proiectului, pentru a putea interveni dacă ceva nu corespunde cu ceea ce îți dorești. În final. Va realiza planurile 2D și toate detaliile de execuție pentru echipa de montaj. Tot el va calcula cantitățile necesare de materiale și prețul final al lucrării, astfel încât ai garanția că nu vei risipi banii. 

 

Prin urmare, faza de proiectare a unei lucrări de design exterior nu este un cost în plus, pentru că îți permite economisirea unor sume pe care altfel le-ai pierde făcând o lucrare de amenajare deficitară sau cumpărând materiale care nu își sunt necesare sau care nu sunt potrivite.

 

Pavarea nu înseamnă eliminarea spațiilor verzi

pavele si dale premium elis pietra 28

Îți dorești o grădină impecabilă și ai investit mult în amenajarea ei, ai plantat flori, arbuști și copaci, iar gazonul este atent îngrijit. Dar, deși îți place spațiul verde, ai nevoie de alei pietonale, care să-ți permită să te deplasezi prin curte fără să te murdărești de noroi și fără să mai calci pe iarbă. Iar mașina nu vrei s-o mai lași afară, lângă poartă. Ar fi mai în siguranță parcată la tine în curte. 

 

Și atunci, cum faci să amenajezi câteva alei pavate și un loc de parcare, însă fără să renunți la spațiile verzi? Iată câteva sfaturi de la specialiștii noștri, care te vor ajuta să găsești cea mai bună soluție.

 

Concepe un plan de amenajare a zonei pavate

Primul lucru pe care trebuie să-l faci, înainte să cumperi materialele pentru pavarea curții, este să-ți faci un plan foarte clar. Astfel, trebuie să stabilești de la bun început:

  • Câte alei pietonale vrei să amenajezi și de câte alei ai nevoie pentru accesul auto.
  • Locul în care vei construi parcarea și cât de mare vrei să fie (mașina poate fi parcată lângă casă sau lângă poartă, caz în care vei avea nevoie de o alee de acces auto mult mai mică).
  • Forma aleilor: acestea pot fi rectangulare, cu pavele de format mare, sau curbate ori circulare ( situație în care ar fi mai bine să cumperi pavele conice).
  • Textura și culoarea pavelelor: trebuie să alegi un model care să fie potrivit cu stilul general de amenajare a grădinii (carpatin, iberic, nordic etc.).

 

Ca să poți stabili mai ușor proporția corectă între spațiul verde (cu gazon și flori) și zonele pavate, trebuie să ții cont de suprafața totală a grădinii tale, de traseele necesare de circulație și de zonele cu o destinație specială, unde accesul trebuie să fie rapid și ușor (foișor, terasă, grătar, magazie etc). În acest fel, te vei asigura că modul în care vei pava curtea nu va reduce prea mult din spațiul verde. 

Curte Pavaj grila 1-11 elis

Pavează o suprafață cât mai mică

Dacă vei amenaja locul de parcare chiar lângă poartă, atunci vei avea nevoie de un drum de acces pe o suprafața mult mai mică, nefiind nevoie să străbați cu mașina toată curtea. Pentru accesul auto și locul de parcare este indicat să folosești pavele autoblocante, care sunt mai rezistente la trafic. 

 

La rândul lor, aleile pietonale nu trebuie să fie foarte late. Este suficient să poată trece două persoane una pe lângă alta. Dacă ai o curte destul de mică și vrei să te bucuri de cât mai mult spațiu verde, alege varianta minimalista. Poți să construiești o alee de legătura între poartă, garaj și intrarea în casă și încă una în spatele casei, de la terasă spre zonele în care ai amenajat un foișor, un grătar sau un loc mai deosebit, pentru relaxare.

 

Folosește pavele grilă și ecologice

elis grila pavaj 2-63

Ca să poți păstra în grădina ta cât mai multă verdeață chiar și după ce pavezi aleile, poți alege pavaje Grilă sau pavelele Patrat ECO. Acestea sunt ideale pentru amenajarea locului de parcare și pentru aleile de acces auto, deoarece permit creșterea gazonului printre dalele de beton. 

 

Aceste pavele sunt prevăzute multe goluri ce permit creșterea ierbii, însă au nevoie de mai multă îngrijire: ca să menții gazonul mereu verde, trebuie să uzi frecvent pavajul. Un alt avantaj al acestor pavele este că ajută la consolidarea solului și la întărirea terenurilor aflate în pantă. În plus, îmbină perfect utilul cu plăcutul și asigură un efect estetic deosebit.

pavele si dale premium elis mozaic 5

Există o soluție la fel de bună și pentru aleile pietonale. În loc de pavaje grilă, poți alege dale Mozaic, sau Cortina D7, care pot fi montate sub forma de “pași”,  astfel încât să lase iarba să crească printre ele. Practic, suprafața pavată va fi redusă astfel la strictul necesar, iar zona verde va fi valorificată la maximum. 

 

De aceea, dacă vrei să câștigi cât mai mult spațiu verde în curte, îți recomandăm să alegi pavele tip „grilă” sau „eco”. Pe lângă aspectul estetic deosebit, aceste modele ajută la drenarea apei de ploaie. În acest fel, vei putea să amenajezi alei pavate la tine în curte fără să reduci prea mult zona verde, care contează atât de mult pentru tine. Printr-o amenajare inspirată, spațiile verzi nu vor fi eliminate, ci vor fi puse și mai mult în valoare de aleile pavate.