Gardul modular, o altă modalitate de a-ți delimita curtea

22.03.2021  |  4 min
gardul modular

În prezent există o largă varietate de garduri și construcții cu rol de protecție și delimitare a spațiilor. Dintre acestea, o modalitate modernă și eficientă o reprezintă diferite amenajări cu gard modular. Ce este un gard modular?

 

În funcție de materialul din care este realizat, sunt diverse răspunsuri la întrebarea ce este un gard modular. În general, se poate spune că reprezintă o structură prefabricată utilizată pentru închiderea și delimitarea spațiilor exterioare, prin combinarea mai multor module de aceleași modele și dimensiuni sau de forme și mărimi diferite, care au ca scop asamblarea unei structuri solide și trainice, cu rol practic și estetic.

 

 

 

Se instalează ușor și rapid, fiind potrivite pentru o largă varietate de proiecte de amenajări. În funcție de bugetul disponibil, de stilul arhitectural ales și de culorile preferate există diverse modele de garduri modulare din materiale prefabricate, beton, piatră, cărămidă, lemn, tablă ondulată, sârmă și altele.

Ce diferențe există între gardurile modulare și alte tipuri de garduri? 

Față de gardurile clasice, în amenajări cu gard modular este nevoie de mai puțin timp pentru realizarea proiectului, deoarece se livrează module deja finisate, care trebuie doar montate. Din același motiv zgomotul și mizeria specifice lucrărilor de construcții sunt semnificativ mai reduse în cazul unor garduri modulare.

Există mai multe tipuri de gard modular realizate din folii profilate din oțel galvanizat, tablă ondulată sau structuri prefabricate, iar la toate aceste modele de garduri modulare instalarea și demontarea se realizează rapid și fără costuri suplimentare, nu este necesară întreținerea lor cu straturi suplimentare de vopsire și protecție, iar finisajele sunt de înaltă calitate, fiind vorba despre module produse industrial.

Cele mai des întâlnite modele de garduri modulare sunt cele fabricate din beton aditivat prin vibropresare și sunt rezistente la cicluri repetate de îngheț-dezgheț. Prețul acestor garduri modulare din beton este avantajos, pentru că odată ce sunt montate, rezistă multă vreme și nu necesită vreo îngrijire specială, ca în cazul gardurilor din alte materiale, ce trebuie vopsite, curățate de rugină sau reparate periodic.

Ce trebuie să știi despre gardurile modulare Elis.ro?

Pe lângă o gamă largă de garduri clasice, La Elis sunt disponibile diferite modele și subansamble de gard modular.

Beneficiați de o gamă largă de elemente gard modular în linii elegante, cu texturi care au aspect natural, ca de piatră sau de granit. Aceste componente sunt realizate din beton vibropresat și compun blocuri modulare în culorile și la dimensiunile potrivite pentru diferite proiecte de amenajări.

Pentru realizarea unor montaje sigure și rapide, beneficiați de elemente pentru delimitare gard disponibile în culori diverse, pentru un plus de aspect și multiple opțiuni de combinare în modele atractive.

Printre cele mai căutate componente de garduri modulare se numără diverse modele de elemente pentru stâlpi, care asigură un efect vizual modern și un design atractiv. Pot să fie utilizate ca suprafețe pline sau în structuri mixte cu lemn, fier forjat ori cărămidă aparentă și materiale compozite.

Pentru a răspunde tuturor cerințelor de amenajări cu pavaje și module constructive, Elis vă pune la dispoziție servicii integrate de proiectare și montaj, prin care să beneficiați de cele mai înalte standardele de calitate în domeniu.

 

Cum se montează un gard modular?

Există mai multe metode de montaj pentru gard modular, dintre care cele mai des utilizate sunt următoarele:

Montaj pe postamente de beton

Un gard modular din prefabricate de beton poate fi montat pe fundații izolate  din beton, denumite postamente individuale sau cuzineți, care au dimensiuni de  40x40x80 cm. La acest tip de montaj postamentele se introduc în pământ, iar primul panou este și el îngropat câțiva centimetri, pentru rezistență.

Montaj pe soclu continuu (fundație)

Diferite amenajări cu gard modular se montează pe soclu continuu din beton armat. Dimensiunile standard pentru soclul continuu sunt 20×70 cm, dar pot să varieze în funcție de greutatea gardului, structura solului sau diferența de nivel dintre interiorul curții și trotuarul exterior.  

Pe lângă montaj se pot efectua și operațiuni opționale pentru tencuirea, chituirea, impermeabilizarea și vopsirea gardurilor, astfel încât acestea să se potrivească  perfect cu designul clădirii și cu stilul de amenajare a grădinii.

Pentru că se montează rapid și cu ușurință, nu necesită întreținere specială și are o durabilitate superioară, gardul modular a devenit foarte popular în ultimii ani și este preferat de tot mai mulți constructori și peisagiști în locul materialelor clasice precum cărămizi convenționale, lemn sau fier forjat.