Cum se fac pavelele: Materiale și pași necesari

25.02.2013  |  6 min
cum se fac pavelele

Betonul reprezintă unul dintre cele mai folosite materiale de construcţii încă din antichitate, fiind util în realizarea de drumuri, poduri, viaducte, construcţii civile, amenajări publice și amenajări rezidențiale.
Alcătuit din ciment, apă şi agregate, amestecate cu var sau cenuşă vulcanică (din zona Pozzola de la poalele vulcanului Vezuviu), betonul folosit în antichitate era un material în întregime natural, toate componentele sale fiind exploatate în stare nativă.

În fiecare secol s-au adăugat noi idei pentru folosirea betonului, datorită descoperirilor din domeniul materialelor şi structurilor. Experienţa în realizarea compoziţiei şi a modului de turnare a betonului a dus la crearea unor utilaje speciale (vibroprese), cu ajutorul cărora sunt compactate betoanele, prin asocierea operației de vibrare cu aplicarea unei presiuni ce împiedică expansiunea granulelor prinse în mișcările oscilante cauzate de vibrare.

Vibropresarea betonului se realizează în matriţe speciale și se obțin prefabricate ce au caracteristici fizice mult îmbunătăţite faţă de betonul turnat manual.

Cum se fac pavelele

Rețeta pentru pavele manuale cuprinde materialele necesare și pașii de realizare a diferite forme de pavele:

Materiale necesare pentru pavele

Strat de uzură

Se începe cu realizarea unui strat de uzură, deoarece oferă avantaje importante pentru calitatea pavelelor și eficiența producției:

  • se obține o calitate superioară a stratului superficial, care devine mult mai rezistent la uzură;
  • se împiedică exfolierea stratului superficial,
  • se realizează economii de materiale la coloranții utilizați pentru textura de pavaj colorat în masă.

Stratul de uzură cuprinde:

  • nisip de râu spălat, cu granulație de 0-3 mm;
  • ciment de calitate superioară;
  • aditiv soluție, dizolvat în apă;
  • colorant în proporție de 4% din cantitatea de ciment.

Strat de rezistență

Stratul de rezistență cuprinde:

  • nisip de râu spălat, cu granulație de 0-3 mm;
  • mărgăritar de rău sau concasat, cu granulație de 4-8 mm;
  • aditiv;
  • ciment de calitate superioară;
  • culoare.

Fiecare producător stabilește cât beton se face dintr-un sac de ciment, în funcție de caracteristicile funcționale și estetice pe care dorește să le obțină pentru pavele.

Pași necesari pentru fabricarea pavelelor

Mod de preparare a materialelor

Prima dată se prepară stratul de uzură: se pun în betonieră nisip, culoare, apă, aditiv, ciment și se lasă la rotit circa 8-10 minute. Se răstoarnă amestecul într-un vas și se prepară apoi stratul de rezistență. Pentru acesta se pun în betonieră mărgăritar, nisip, culoare, apă cu aditiv și ciment. Se amestecă timp de 4-5 minute și se rastoarna într-un alt vas.

Pentru a obține pavele de 4 cm, cantitatea necesara pentru al doilea strat este de obicei de 6 ori mai mare decât aceea pentru primul strat. Cu fiecare centimetru adăugat la grosimea pavelelor, proporția se mărește cu o unitate (pentru pavele de 5 cm trebuie o cantitate de 7 ori mai mare etc.)

Mod de lucru

Se pregătesc formele de pavele și dale, în vederea turnării betonului vibropresat. Se tratează cu decofrol, utilizând un pistol cu aer comprimat și se uniformizează pe suprafețe cu ajutorul unei cârpe noi, Formele de pavele se stivuiesc apoi cu fața în jos, pentru utilizare ulterioară.

Fiecare formă se pune pe masa de vibrat și este umplută cu material din stratul de uzură, având grijă ca grosimea stratului după operațiunea de vibrare (30-45 de secunde) să fie de 5-7 mm. Această dimensiune depinde de înălțimea pe care o are profilul desenat în forma de pavaj, pentru că stratul de uzură trebuie aplicat pe toată înălțimea desenului. Se consideră că o formă pentru pavele este corect vibrată dacă aerul din compozitie a fost eliminat în totalitate.

Se întrerupe apoi operațiunea de vibrare și se completează forma de pavele cu stratul de rezistență, până la umplerea formei. În această etapă este importantă manevrarea atentă a straturilor, pentru a se evita sedimentarea și amestecarea lor.

Formele astfel umplute se stochează pe paleți și sunt transportate la locul de uscare. Acest transfer trebuie realizat în cel mult o oră de la turnare, ca să nu apară priza de întărire. Trebuie monitorizate umiditatea locului de uscare și planeitatea suprafețelor unde sunt păstrate formele.

În funcție de temperaturile exterioare, decofrarea se realizează după o zi (în sezonul cald), sau după 2 zile (pe timp de iarnă, friguros). Sunt utilizate dispozitive speciale pentru decofrare, ca să se evite fisurile și deteriorarea marginilor ce sunt încă umede, cu textură crudă.

Urmează etapa de depozitare a pavelelor pe paleți și udarea lor periodică, timp de 2 zile, pentru a asigura apa necesară absorbției în cimentul din pavaj. Se recomandă învelirea stivelor cu o folie, care să favorizeze captarea umezelii.

Respectarea acestor etape asigură realizarea unor pavele de calitate, iar sigilarea și etanșarea pavajului vor fi realizate mai ușor, avînd ca rezultat suprafețe rezistente, aspectuoase, recomandate pentru amenajarea aleilor din curți și grădini.

Pavelele şi bordurile vibropresate Elis Pavaje

Elis este o companie cu tradiție, specializată în poducție de pavele și borduri vibropresate de înaltă calitate. Acestea sunt realizate din beton clasa C 25/30 (pentru pavele) și C30/37(pentru borduri), având în compoziţie:

  • ciment II A-S42.5 R;
  • agregate Ø max 16 mm;
  • aditiv plastifiant, aditiv anti-eflorescenţă;
  • apă.

Pavelele și bordurile vibropresate de la Elis sunt alcătuite din două straturi de beton:

  • stratul de uzură, numit și strat de bază, realizat cu agregate cu Ø max. 16 mm;
  • stratul de rezistență, numit și strat de finisare, realizat cu nisip cuarțos, pentru o mai bună rezistenţă atât la uzură, cât şi la alunecare.

La fabricarea pavelelor manual și industrial sunt utilizate materii prime naturale, fapt ce determină variaţii de culoare care nu pot fi evitate. Pentru realizarea culorilor se folosesc oxizi sub formă de praf sau soluţie. Coloranţii se adaugă în betonul din stratul de finisare.

Avantajele folosirii pavelelor vibropresate

Printre avantajele folosirii pavelelor vibropresate amintim:

  • rezistenţă foarte bună la uzură;
  • rezistenţă la gelivitate;
  • aspect estetic deosebit;
  • posibilitatea refacerii sau desfacerii pavajului ca urmare a montajului pe strat de nisip;
  • stabilitate foarte bună;
  • permit aerisirea solului;
  • nu apar crăpături în pavele, fiind recomandate pentru trafic intens.

Calitatea pavajelor marca Elis pornește de la modul cum se fac pavelele. Profesionalismul specialiștilor noștri în producerea, montajul și întreținerea elementelor constructive reprezintă un avantaj important pentru toți cei care doresc amenajări exterioare deosebite.