Elis Pavaje susține proiectul de educație Academia de Construcții

29.11.2024  |  4 min
Cum funcționează simulatorul „Academia de Construcții”

Construirea unei case reprezintă o provocare și mulți visători renunță, din cauza multiplelor elemente neprevăzute care pot apărea: dacă am făcut-o prea mare? Sau prea mică? Dacă nu am împărțit bine camerele? Am uitat de camera copilului?

Acoperișul să fie în două sau în patru ape? Mi se potrivește stilul nordic sau cel rustic? Din ce materiale să îmi fac gardul? Dacă nu am luat în considerare toate etapele de construcție?

Acum poți afla răspunsurile la toate aceste întrebări înainte de a începe construcția efectivă și de a face greșeli care ar fi costisitor de reparat.

Cu simulatorul interactiv de construcții și renovări de la „Academia de Construcții” poți proiecta, construi și amenaja casa ideală în doar 15 minute.

CITEȘTE ȘI: Cum să nu fiți păcăliți atunci când vă pavați curtea. Ce a pățit familia Monica Davidescu & Aurelian Temișan și cum a rezolvat

Avantajele simulatorului interactiv de construcții

Simulatorul online îți pune la dispoziție 6 proiecte de case, în diverse configurații și arhitecturi. Te poți „juca” cu proiectele, până găsești modelul care ți se potrivește: parter + mansardă, parter + etaj, doar parter, tiny house.

Ai la dispoziție o varietate de stiluri: modern, scandinav, românesc sau minimalist.

După ce ai stabilit cum va arăta viitoarea ta locuință, treci la faza de construcție, unde descoperi toate etapele, de la turnarea fundației până la amenajarea curții și grădinii, inclusiv pavarea și amenajarea cu mobilier din beton de la Elis Pavaje.

Ceea ce înveți în mediul online te va ajuta să eviți pe șantier greșeli care te pot costa scump.

De exemplu, dacă ai greșit la structura de rezistență sau la hidroizolații, reparațiile pot costa mai mult decât lucrarea inițială, pentru că va trebui să strici finisajul, pentru a identifica problema, și să îl refaci, după ce operația este încheiată.

Dar acum poți afla înainte, on line, ce să nu faci. Iată ce vei obține folosind simulatorul interactiv de construcții și renovări  de la „Academia de Construcții”, simulator în care sunt incluse și produse Elis Pavaje.

  • Cconștientizezi diverse decizii pe care trebuie să le iei pe parcursul ridicării casei. Procesul de construcție și gestionarea bugetului implică multe necunoscute și riscuri pentru cei care nu au experiență.
  • Obții un deviz estimativ – construcția reală duce la depășirea bugetului, utilizarea de materiale de calitate inferioară și relații tensionate cu echipele de construcții, ceea ce generează costuri suplimentare și frustrare.
  • Înțelegi etapele de construcție și modul în care ele sunt interconectate: fiecare etapă este foarte importantă pentru proiect, are legătură cu următoarele și, de regulă, nu sunt permise greșeli.
Cum funcționează simulatorul „Academia de Construcții”
Cum funcționează simulatorul „Academia de Construcții”

CITEȘTE ȘI: Cum poți construi un focar exterior cu elemente din beton vibropresat

Cum funcționează simulatorul „Academia de Construcții”

În primul rând, vei simula construirea primei tale case virtuale sau prima ta renovare a unui apartament. Pe parcursul procesului, interacționezi cu companii producătoare de materiale de construcții (inclusiv Elis Pavaje), învățând despre soluțiile oferite prin tutoriale și teste interactive, precum și prin achiziții virtuale.

Simulatorul oferă studii de caz atât pentru construcția de case, cât și pentru renovări și amenajări.

În numai un sfert de oră, poți alege din peste 40 de opțiuni de materiale de construcții și obții o estimare detaliată a costurilor pentru proiectul tău, parcurgând un proces intuitiv în 20-25 de pași.

În „Academia de Construcții”, ai libertatea de a construi virtual până la 6 proiecte de casă unice și 2 renovări, personalizate după bunul tău plac. Alege numele, alege ritmul și construiește-ți viitorul.

Folosește punctele virtuale pentru a achiziționa tot ce ai nevoie pentru proiectul tău. Vei avea întotdeauna la îndemână un deviz detaliat, cu o estimare precisă a costurilor, cu o marjă de eroare de doar +/- 10%.

Iar dacă tu ai deja un proiect de casă pe care vrei să îl evaluezi din punctul de vedere al costurilor, poți folosi devizul personalizabil din platformă.

Platforma îți oferă un bonus: tutoriale video și simulări de credit, cu ajutorul calculatorului integrat. În plus, unele proiecte de casă sau apartamentele pot fi vizitate în Realitatea Virtuală.

Elis Pavaje este partener Academia de Construcții. În cadrul simulatorului, întâlnești produsele Elis Pavaje în etapele constructive „Pavarea Proprietății” și „Împrejmuirea proprietății”.

Spor la construit și amenajat!