Îți dorești o locuință modernă și confortabilă, cu un design deosebit și funcționalități complete. Dacă vrei ca proiectul casei tale să fie unul reușit, acordă aceeași atenție pe care o ai pentru interioare și zonelor din exteriorul locuinței: grădină, curte, scuaruri și alte spații verzi care trebuie amenajate cu grijă și pricepere.
Un aspect important în obținerea unor zone exterioare aspectuoase și durabile îl reprezintă pavajele pentru curți, ale și alte căi de acces către casă, garaj, loc de joacă, bucătărie de vară, foișor sau loc pentru grătar.
Este important să alegi un pavaj curte care să corespundă atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. Trebuie să ai în vedere modul în care vei utiliza spațiul respectiv: este vorba despre o curte interioară destinată exclusiv accesului pietonal, vor fi și zone verzi, vei avea nevoie și de acces la garaj sau de alei către grădină?
Află în continuare cele mai interesante detalii despre cât costă pavarea unei curți și cum se realizează o amenajare curte ieftin și eficient.
Care sunt avantajele pavării curții interioare?
Un avantaj important al realizării de pavaj în curte îl reprezintă crearea pantei necesare pentru scurgerea surplusului de apă și trasarea căilor de direcționare a aluviunilor.
Cele mai bune soluții pentru pavarea de curți interioare sunt materiale rezistente precum asfaltul și betonul, alături soluții practice precum pavele vibropresate de beton care se montează rapid, se întrețin ușor și au un aspect elegant.
Dacă alegi să pavezi curtea interioară cu pavele și dale beneficiezi de o gamă largă de culori, forme și modele, pe care poți să le combini în cele mai creative moduri. Pe lângă avantajul estetic, există și multe argumente de ordin funcțional în favoarea deciziei de pavare curte:
Ai flexibilitate în alegerea, combinarea, înlocuirea și întreținerea pavelelor din beton. Poți să le utilizezi pentru orice fel de suprafețe: alei de acces, pardoseli de terase exterioare, suprafața curții, delimitarea grădinii, zone din jurul piscinelor.
Beneficiezi de siguranță în utilizare, fie că este vorba despre trafic intens sau de expunere la temperaturi extreme. Pavarea curții reduce riscul de alunecare și înlătură posibilitatea acumulării de apă în bălți inestetice și deranjante.
Când ești în căutare de amenajări ieftine pentru curți este o idee excelentă să apelezi la pavajul curții cu pavele vibropresate, pentru că acestea se curăță rapid și ușor, doar cu apă, fără să fie necesară utilizarea unor detergenți speciali. Sunt elemente rezistente și se pot înlocui ușor, pentru că se acționează strict asupra pavelelor deteriorate,
Cât costă pavarea unei curți?
Cu toţii ne dorim o grădină cu un aspect estetic deosebit, însă de cele mai multe ori, alegerile noastre în materie de decorare sunt determinate de costuri şi mai puţin de gusturi.
Dacă ai în plan amenajarea cu pavele, trebuie să știi că prețul acestora variază foarte mult, în funcție de grosimea modelului, culoarea și finisajul suprafeței.
Portofoliul de pavaje Elis este conceput tocmai pentru a se adresa unui public cât mai larg, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor, dar şi posibilităţilor de cumpărare ale fiecăruia. Poţi alege produse din gama pavele premium, gama standard sau modele economice.
Atunci când îți planifici bugetul și vrei să estimezi cât costă un metru de pavaj de pus, ține cont că, în funcţie de categoria de produse, preţul pavelelor variază între 39 şi 109 de lei/mp (fără TVA).
Principalul avantaj al pavajelor Elis este că, indiferent de preţ, toate produsele sunt realizate prin vibropresare, proces ce măreşte rezistenţa pavajelor în timp.
Amenajarea unei curţi interioare cu pavaje se ridică la costuri de circa 200-300 lei/mp, preţ care include atât produsele folosite, cât şi manopera – pregătirea terenului şi montarea propriu-zisă a pavelelor şi, după caz, a bordurilor.
În afara costurilor produselor, trebuie să iei în calcul şi costurile de montaj. În evaluarea costului amenajării unei curţi, prețul pe metru pătrat pavaj manoperă la lucrările de montaj reprezintă aproximativ 40% din valoarea produselor. Deoarece importanţa montajului este esenţială în amenajarea spaţiului exterior, partenerii Elis Pavaje asigură servicii profesionale de montaj, care includ pe lângă manoperă și necesarul de materiale pentru pavare, servicii de transport, garanție la lucrările de execuție.
Montarea pavajului: cum se realizează corect?
Pavarea curții se poate face într-o varietate de moduri și stiluri, în funcție de tipul de pavaj pe care îl alegi. O curte pavată corect are un aspect frumos și este mult mai ușor de curățat și de întreținut. În plus, este cea mai bună metodă prin care poți ține buruienile la distanță.
Orice tip de pavaj pentru curte alegi (pavele simple, dale, pavele vibropresate din beton, pavaj 3D), pentru un montaj corect trebuie să parcurgi următoarele etape:
Măsoară suprafața pe care urmează să o pavezi, calculează necesarul de materiale și bugetul de care ai nevoie pentru întregul proiect. Adaugă o cantitate suplimentară de pavele pentru eventuale retușuri sau reparații ulterioare.
Nivelează zona pentru pavaj și pune un strat de pietriș pe care trebuie să-l tasezi și să-l compactezi. Adaugă apoi un strat de nisip pe care îl aranjezi uniform pe toată suprafața curții.
Urmează montarea pavajului, când aplici efectiv pavelele, finisezi și umpli rosturile cu materialele necesare. Apelează la specialiști în montaje pavele pentru curți, ca să te asiguri că vei avea cel mai bun proiect constructiv, cu înclinări corecte pentru scurgerea apei și îmbinări aspectuoase cu zonele verzi (gazon, straturi de flori, grădină, peluză, loc de joacă ș.a.)
Răspunsul la întrebarea cât costă pavarea unei curți depinde de mai mulți factori constructivi, funcționali și estetici. Dacă folosești pavele și dale pentru amenajări rezidențiale de lux prețul va fi unul pe măsură, pentru că reflectă calitatea materialelor și nivelul de excelență al montajului.
Alege cea mai bună variantă pentru pavaje de curte, în funcție de bugetul pe care-l ai la dispoziție și de stilul arhitectonic al locuinței tale. Nu te gândi că investiția inițială este mare, privește în perspectivă, pentru că achiziționarea unor pavele de calitate pe care să le montezi în mod profesional îți asigură o lungă perioadă de utilizare fără alte cheltuieli pentru reparații sau renovări.