Cum îți alegi modelul de pavaj: Recomandări de ordin estetic și funcțional

28.04.2021  |  4 min
pavele si pavaje elis amenajate in stil iberic

Atunci când alegi modelul potrivit de pavaj pentru grădina ta, trebuie să ții cont de mai multe aspecte. Pavelele nu trebuie alese la întâmplare, doar după aspectul lor sau după preț. Cel mai important este ca aleile și terasele pavate să se integreze armonios în designul exterior al locuinței tale și în stilul de amenajare al grădinii.

În plus, trebuie să alegi produsele potrivite și în funcție de funcționalitate: spre exemplu, pavelele folosite pentru acces auto trebuie să aibă o grosime mai mare decât cele utilizate la aleile pietonale. 

De asemenea, alegerea trebuie să țină cont de stilul de amenajare dorit: carpatin, iberic, regal sau nordic. Dacă nu știi care dintre aceste patru stiluri de design s-ar potrivi mai bine cu locuința și grădina ta, nu ezita să ceri sfatul experților Elis Pavaje.

Specialiștii noștri îți prezintă în continuare cele mai importante recomandări pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vrei să alegi modelul de pavaj pentru curtea ta.

pavele antico p6 de la elis pavaje

Cum să alegi stilul pavelelor

Oferta noastră include peste 250 de produse, disponibile în 28 de nuanțe. În acest fel, ai posibilitatea să alegi tipul potrivit de pavele și să combini diferite texturi și culori. Nu alege însă la întâmplare! Iată câteva sfaturi de care ar fi bine să ții cont:

  • Dacă ai o casă cu arhitectură modernă, în linii simple, drepte, atunci alege pavele cu modele geometrice.
  • Pentru o casă construită în stil eclectic sau o locuință veche, în stil interbelic, pe care ai renovat-o, este mai bine să alegi un model de pavele antichizat.
  • O locuință în stil rustic trebuie completată cu o grădină în care pavajele au forme ușor neregulate, iar dalele imită piatra naturală.
  • Dacă vrei să ai cât mai mult spațiu verde în curte, atunci alege pavele model Eco sau Grilă, care permit creșterea ierbii printre rosturi.

Nu uita că pentru aleile largi, late, este indicat să folosești pavele de dimensiuni mari, iar pentru aleile înguste trebuie să cumperi pavele mici, pe care să le montezi orizontal sau pe diagonală.

pavele si pavaje elis amenajate in stil iberic

Ca să alegi culoarea potrivită, ține cont de modul în care lumina soarelui cade pe aleile pavate. Astfel, trebuie să ai în vedere că o culoare deschisă reflectă bine lumina, iar o culoare închisă absoarbe lumina. Poți combina pavele în tonuri similare, pentru a obține un efect estetic deosebit. Totodată, folosind culori diferite pentru pavaje, poți delimita foarte simplu și inspirat diferite spații din grădină.

 

Aspecte practice pe care să le ai în vedere

Dincolo de aspectele estetice, există și câteva detalii practice de care trebuie să ții cont, pentru ca amenajarea grădinii tale să fie una cu adevărat deosebită. Astfel, îți recomandăm să ai în vedere aceste aspecte:

  • Pentru montarea pavelelor, alege un montator cu experiență, care să-ți ofere certificat de garanție pentru lucrarea de montaj. Cere-i să îți prezinte lucrări anterioare realizate și vezi dacă îți place cum arată rezultatul muncii lui.
  • Planifică montajul cu câteva luni înainte, ca să te asiguri că vei găsi specialiști disponibili pentru lucrarea ta.
  • Comandă pavelele și toate materialele necesare cu aproximativ 3 săptămâni înainte.
  • Discută cu un peisagist și un constructor, ca să planifici cât mai bine toate lucrările necesare: instalațiile, drenarea curții, montarea conductelor și rețelei de curent electric trebuie finalizate înainte de-a începe lucrarea de pavaj.
  • Dacă ai două grădini pe care vrei să le amenajezi – una în fața casei și una în spatele casei – începe și finalizează mai întâi toate lucrările necesare în curtea din spate.
  • Ține cont de faptul că o lucrare completă de amenajare a unei grădini durează între 4 și 6 săptămâni, în funcție de complexitatea lucrării.
  • La final, verifică atent, împreună cu montatorul, întreaga lucrare de amenajare, pentru ca acesta să poată face reparații sau modificări, dacă observi că este ceva în neregulă.

Prin urmare, atunci când vrei să-ți pavezi grădina, trebuie să ții cont de mai multe aspecte, atât estetice, cât și practice, ca să te asiguri că totul decurge exact așa cum îți dorești.