Decor de toamnă în grădina ta

15.11.2022  |  2 min

Folosește prefabricate din beton Elis Pavaje pentru un decor de toamnă în grădina ta!

Toamna are un farmec aparte, dar vine cu o vreme mai puțin prietenoasă. În timpul sezonului ploios, o gradină pavată înseamnă un spațiu curat și ușor accesibil atât pentru rezidenți, cât și pentru automobile. Dar produsele prefabricate din beton au și alte întrebuințări utile și estetice pentru curtea ta. Cu ajutorul lor poți realiza și obiecte de mobilier și de decor exterioare.

În continuare găsești o serie de idei de amenajare care să-ți transforme grădina într-o oază de relaxare.

Focarul poveștilor de toamnă

Învelit într-o pătură din lână, cu un pahar de vin fiert în mână, în fața unui foc ce arde mocnit, te poți bucura de propria ta oază de relaxare în natură chiar și în zilele reci. Amenajarea unui focar din pavele din beton vibropresat cu aspect antichizat este o idee inspirată pentru decor intim și idilic. În funcție de preferință, poți alege varianta rustică în formă de pătrat, Focar Quadra sau Focarul Ronda, în culoarea tomnatică „teracotă” cu un design romantic.

În jurul focului, vei putea retrăi cu prietenii tăi ceva din magia nopților din tabere, cu cântece la chitară, sau te poți bucura de un moment romantic cu persoana iubită.

Zonă de relaxare afară

Folosește versatilitatea produselor prefabricate din beton pentru a crea un spațiu de relaxare amplu. Cu elemente Antico D6 de forma unor cărămizi poți realiza piese de mobilier rezistente în timp, indiferent de condițiile meteo.

Banca de gradină Resto cu stâlpi din pavele și suprafață de lemn are costuri reduse și se potrivește în orice decor. Stâlpii băncii pot fi utilizați ca jardiniere, iar pentru un plus de confort, bancile pot fi decorate cu pernuțe si pleduri din lână.

 

Ghivece din pavele pentru crizanteme

Toamna, crizantemele sunt reginele grădinilor și le poți planta pe diferite dimensiuni și culori. Evidențiază-le cu elemente decorative precum jardiniere, realizate din diverse tipuri de pavele. Pentru gradinile moderne alege varianta de jardinieră modernă Combi, un model deosebit, în care poți planta combinații de flori și arbuști.

Dacă vrei să recreezi o atmosferă unitară și un decor de toamnă în gradina ta, inspiră-te din stilul nordic sau carpatin, cu elemente care se integrează perfect într-un decor pentru sezonul rece.