Deseori, lucrările de amenajare a grădinii cad pe ultimul loc în planificarea bugetului pentru renovarea sau construirea unei locuințe. Banii disponibili, sunt, de cele mai multe ori, investiți în cumpărarea mobilei și accesoriilor pentru casă, iar spațiul exterior este lăsat la urmă, când nu mai sunt fonduri suficiente. De aceea, vedem în cele mai multe grădini o amenajare simplă și anostă, un gazon neîngrijit, câteva alei betonate și eventual 2-3 răsaduri cu flori sau câțiva pomi.
Este păcat să neglijăm amenajarea grădinii sau să o facem la întâmplare, pentru că efectul nu va fi cel dorit. De aceea, îți recomandăm că lucrezi cu un specialist în amenajări exterioare, așa cum ai colaborat, probabil, cu un designer pentru amenajarea interioară, poate chiar și cu un arhitect pentru construirea casei. Dacă te gândești că angajarea unui peisagist este o cheltuială pe care o poți evita foarte simplu, îți prezentăm în acest articol câteva argumente, pentru a înțelege că ai nevoie de un expert care să-ți proiecteze de la zero amenajarea spațiului exterior.
Ce presupune proiectarea unei lucrări de amenajare
Specialistul va realiza un plan de amenajare a grădinii tale, ținând cont de toate aspectele necesare, astfel încât costurile tale să fie minime, iar rezultatul să fie unul cât mai bun. Astfel, el va discuta cu tine și va lua în calcul toate dorințele tale, ca să poată realiza un plan de amenajare realist și o estimare corectă a costurilor.
Proiectul pe care îl va realiza va lua în calcul următoarele aspecte:
- Dimensiunea curții;
- Orientarea curții;
- Zonele care vor fi spațiu verde și zonele pentru pavaje (alei pietonale, de acces auto, loc de parcare, terase);
- Construirea unui foișor, a unei case în copac sau a unei piscine (dacă îți dorești asta și curtea o permite);
- Dimensiunea și forma gardului;
- Amplasarea unor jardiniere, a unui focar sau grătar, a unor bănci de beton.
Toate aceste elemente dorite de proprietar trebuie să fie unite între ele în mod armonios, nu simplist, pentru ca plimbarea prin grădina să fie cât mai plăcută, de fiecare dată. În plus, proiectantul trebuie să țină cont și de unele probleme tehnice, la care cineva fără experiență nu se va gândi:
- Scurgerea apelor pluviale;
- Gradul de înclinație a terenului;
- Traseele de circulaţie auto şi/sau pietonală;
- Caracteristicile solului;
- Construcțiile existente în curte (dacă există deja un garaj, o magazie, un depozit sau un foișor, dacă în sol sunt țevi al căror circuit trebuie evitat).
Astfel, specialistul trebuie să propună soluții de amenajare nu doar frumoase, ci și practice și care să reziste în timp, să nu necesite modificări sau reparații ulterioare. Indiferent de dorințele tale, proiectantul trebuie să vină cu propuneri care să țină cont în primul rând de caracteristicile terenului de care dispui.
Un teren în pantă poate fi foarte dificil de amenajat pe cont propriu, fără ajutorul unui expert. În realitate însă, o curte de acest fel oferă oportunități deosebite de design, alungând monotonia unei grădini plane, pătrate. O terasare corectă a terenului permite obținerea unor spații variate, cu diferite funcții și dimensiuni, unde vei regăsi pavaje, borduri, garduri, palisade și vegetație bogată. Blocheții devin cel mai recomandat produs, deoarece permit realizarea unor suprafețe atât drepte cât și curbe.
Recomandarea materialelor și culorilor potrivite
În funcție de toate aceste aspecte, arhitectul/proiectantul poate propune apoi și materialele care ar trebui folosite la lucrările de amenajare. Acestea se referă atât la aleile și terasele pavate, cât și la elementele verticale (blocheţi, blocuri de zid, palisade, jardiniere).
Desigur, tu – adică proprietarul – ești cel care va decide în final, ținând cont ca amenajarea grădinii să fie complementară cu aspectul casei tale. Din fericire, există foarte multe tipuri de forme, modele și culori de pavele și borduri, astfel încât vei găsi ușor produsele potrivite, indiferent dacă locuința ta este în stil carpatin, industrial sau clasic.
Un specialist în design exterior îți poate recomanda cea mai potrivită cromatică, deoarece trebuie să existe o armonie a culorilor folosite la soclul clădirii, la pavaj și la bordurile adiacente. Spre exemplu, poți obține un contrast plăcut între o clădire albă și pavele închise la culoare sau un stil unitar, prin culori calde, pastelate.
Arhitectul/proiectantul va realiza schițe preliminare de amenajare a grădinii, randări care să îți permită vizualizări 3D ale proiectului, pentru a putea interveni dacă ceva nu corespunde cu ceea ce îți dorești. În final. Va realiza planurile 2D și toate detaliile de execuție pentru echipa de montaj. Tot el va calcula cantitățile necesare de materiale și prețul final al lucrării, astfel încât ai garanția că nu vei risipi banii.
Prin urmare, faza de proiectare a unei lucrări de design exterior nu este un cost în plus, pentru că îți permite economisirea unor sume pe care altfel le-ai pierde făcând o lucrare de amenajare deficitară sau cumpărând materiale care nu își sunt necesare sau care nu sunt potrivite.