Pentru o curte îngrijită, cu aspect plăcut indiferent de anotimp și pentru o grădină ordonată alege o amenajare curte și grădină cu blocuri de beton, care sunt disponibile în mai multe dimensiuni, ceea ce le face ideale pentru toate tipurile de amenajare a spațiilor exterioare.
Ai la dispoziție o gamă largă de texturi, forme și culori, așa că optează pentru blocuri care se potrivesc cu stilul de grădină și de casă, fie că este vorba despre o amenajare curte și grădină la țară sau în centrul orașului.
Îți prezentăm în continuare câteva idei de amenajare curte și grădină cu blocuri de beton, recomandate atât pentru proiecte peisagistice de dimensiuni reduse, cât și pentru spații ample, cu funcționalități mixte (curte, garaj, patio, grădină de flori).
Amenajarea curții și grădinii cu blocuri de beton
Sezonul cald a sosit, iar vremea frumoasă ne îndeamnă să petrecem cât mai mult timp în aer liber, într-un ambient plăcut. Fie că ne chemăm prietenii la un grătar, că ne bucurăm de o lectură sau de o cafea dimineaţa, curtea şi grădina pot fi locurile ideale pentru momentele zilnice de relaxare.
Dacă eşti în căutarea unor idei pentru grădină, de care să te bucuri tot sezonul cald şi în zilele frumoase de primăvară şi toamnă, iată câteva idei de produse din beton, practice şi în același timp estetice .
Focar decorativ din capace de blocheți
Nimic nu poate fi comparat cu o seară petrecută alături de prieteni, la căldura focului tradiţional de lemne, îmbiat de frumuseţea flăcărilor roşiatice. Chiar dacă ai deja un grătar în curte, un foc de tabără va crea întotdeauna o atmosferă specială de bună dispoziţie în nopţile plăcute de vară. Dacă vrei să îţi amenajezi un loc special în grădină pentru focul de tabără, îţi recomandăm focarul de foc realizat din capace de blocheți, pe care le poţi monta cu uşurinţă chiar tu. Acesta are un format rotund şi este construit din 33 de capace de blocheți, îmbinate cu ajutorul adezivilor utilizaţi în montarea sobelor.
Capacele de blocheți Compac III marca Elis Pavaje prezintă un design îmbunătăţit, apreciat atât de constructori cât şi de proiectanţi. Sunt ideale pentru o amenajare curte cu piatră, fiind ușor de montat și de utilizat, iar nivelul estetic este unul ridicat.
Tehnologia de fabricaţie prin vibropresare asigură rezistenţă crescută în timp, iar golurile mărite din corpul blochetului reduc greutatea elementelor pentru uşurinţa manipulării şi îmbunătăţesc forţele de legătură. Poţi alege nuanţa dorită din cele patru culori ale gamei cromatice: antracit antichizat, ciment, maro şi teracotă.
Băncuţe din blocuri de zid
Ce poate completa mai bine spaţiul dedicat focarului exterior decât un foişor cu băncuţe în acelaşi stil, practic şi în acelaşi timp estetic. Băncuţele construite din blocuri de zid au o structură solidă ce asigură rezistenţă îndelungată, ceea ce înseamnă că nu vor necesita îngrijire specială sau reparaţii majore în decursul anilor.
Realizate din beton vibropresat, blocurile de zid sunt mult mai atractive decât soluţiile clasice din piatră, beton monolit sau lemn, datorită timpului scurt de montaj, a manoperei mai puţin costisitoare şi a durabilităţii, conferind spaţiului amenajat distincţie şi acurateţe a detaliului vertical.
Acestea prezintă de asemenea o rezistenţă crescută la îngheţ – dezgheţ, iar prin designul simplu şi nuanţele neutre, pământii, băncuţele se vor integra discret în orice stil de amenajare alegi pentru curtea ta.
Amenajare rond din palisade, pentru flori sau pomişori
Oricât de aranjată ar fi o grădină, aceasta nu este completă fără prezenţa florilor şi a pomilor decorativi. Pentru o amenajare organizată, îţi recomandăm să delimitezi rondurile de flori de restul grădinii, cu ajutorul palisadelor. Palisadele se folosesc la structurarea spaţiilor cu funcţiuni diferite (cum ar fi delimitarea spaţiilor verzi de cele destinate circulaţiei), precum şi la preluarea unor diferenţe mici de nivel (15-35 cm), în vederea amenajării terenului în trepte.
Palisadele, unul dintre produsele ornamentale marca Elis Pavaje, au dimensiuni de aproximativ 45 cm şi se obţin prin despicarea controlată a unui bloc de beton, formându-se astfel două fețe cu suprafaţă neregulată, care dau senzaţia de piatră naturală, păstrând în acelaşi timp o formă regulată a blocului.
Datorită montajului facil şi a preţului avantajos, acest produs este la îndemâna oricui, fiind potrivite inclusiv pentru o amenajare de grădină mică și constituie un decor special pentru vegetaţia curţii şi a grădinii tale.
Amenajarea curții și grădinii cu blocuri de beton: materiale necesare
Blocheți
Blocheții sunt elemente modulare pentru construcții și sunt realizați din beton de înaltă rezistență, cu absorbție scăzută de apă, fiind recomandați pentru structuri cu o durata mare de viață. Sunt dotați cu elementele structurale interconectate prin pini din fibră de sticlă, care conferă legături puternice. Pinii de conectare permit o aliniere mai ușoară a elementelor și asigură o conexiune mecanică suplimentară cu materialele folosite la armarea solului.
Blocheții reprezintă soluții structurale pentru ziduri de sprijin, amenajarea malurilor pentru luciuri de apă, evacuarea apelor pluviale din zonele rezidențiale, oferind totodată și un aspect arhitectural plăcut.
Pot fi folosiți pentru terase, garduri, fațade, aplicații industriale, autostrăzi și drumuri, aplicații hidrotehnice (cheiuri, poduri, canale, baraje).
Aveți la dispoziție o largă varietate de modele, forme și culori de blocheți care se pot combina cu pavele și dale standard, pavele și dale premium, piatră cubică andezit, borduri carosabile sau blocuri de zid. Aduc un plus de valoare estetică la proiectele de amenajare curte cu beton.
În orice combinație blocheții se vor remarca prin greutate scăzută, ușurința manipulării, dotarea cu goluri pentru ușurarea introducerii agregatelor, conexiune îmbunătățită și transmitere directă a forțelor de întindere, flexibilitate la colțuri sau curbe.
Bolțari
Bolțarii sunt materiale de construcție pentru construcții civile și industriale, de la ziduri interioare sau exterioare, garduri, dependințe și anexe, până la clădiri industriale, hale sau ferme.
Fie că sunt folosiți la fundațiile clădirilor sau la ziduri portante, bolțarii de la Elis Pavaje sunt apreciați pentru rezistența sporită, usurința în utilizare, economia de timp și de resurse, căci asigură costuri mici pentru manoperă și o perioadă redusă de execuție.
Bolțari de zidărie
Sunt utilizați pentru la construirea de garaje, pivnițe, magazii, grajduri, ferme, garduri înalte, ziduri exterioare și interioare. Nu excelează prin calități termoizolante, dar în combinație cu polistiren pe exteriorul cladirilor, pot fi folosite și la construcții civile pentru locuit.
Bolțari de fundație
Acest model de bolțari este prevăzut cu goluri pentru a fi folosit la construirea de ziduri portante la clădiri agricole, garaje, ateliere, hale industriale și alte structuri de zidărie.
Printr-o betonare suplimentară la bolțari de fundație se toarnă beton monolit și beton armat în zidarie, adică coloane sau stâlpi, fără să fie nevoie de cofrare prealabilă. Fiecare rând de pe un palet de bolțari vine cu bolțar special ce poate fi tăiat cu ușurință, pentru a se obține o jumătate de bolțar la începutul fiecărui rând.
Borduri
Bordurile reprezintă elemente de bază pentru delimitarea spațiilor verzi și a zonelor de pietonal și auto. Sunt disponibile într-o gamă largă de modele și culori, care acoperă toate zonele unde aceste materiale de construcție sunt utilizate:
Borduri rezidențiale
Pentru proiectele peisagistice se utilizează borduri rezidențiale ce încadrează şi delimitează aleile, parcările şi trotuarele, fiind elemente care completează ansamblul atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.
Borduri carosabile
Bordurile carosabile delimitează spațiile și dau contur întregului ambient. Ele încadrează și dau forma finală pentru alei, străzi, parcări, platforme industriale. De asemenea, prin formele interesante, oferă un contur frumos şi elegant pentru căile de acces către grădini, terase, curți și alte zone verzi.
Amenajarea curții și grădinii cu blocuri de beton: trucuri utile
Atunci când începi un proiect de amenajare cu blocuri de beton trebuie să ții seama de câteva detalii și să combini mai multe produse pentru grădină, ca să te bucuri la final de un peisaj superb și un ambient plăcut, mai ales că este vorba despre idei de grădină ieftine, care sunt disponibile oricui.
Este important cum îți alegi modelul de pavaj și cum încadrezi diferitele zone din curte și grădină, pentru a beneficia de cea mai bună variantă de amenajare, în funcție de mărimea spațiului pe care-l ai la dispoziție și de caracteristicile sale (înclinare, tip de sol, căi de acces către casă, curte sau garaj, tipurile de vegetație pe care vrei să le sădești).
La o amenajare de curte mică folosește diferitele tipuri de blocuri de beton pentru amenajarea unei curți interioare pe mai multe niveluri, care să-ți ofere senzația de spațiu și să te ajute la ordonarea diverselor culturi de flori, legume și gazon.
În cazul unor spații largi, utilizează blocuri de beton pentru compartimentarea zonelor în funcție de necesitățile tale: construiește un foișor, înalță un zid decorativ din bolțari, amenajează un focar la care să folosești blocheți, trasează mai multe alei pavate pe care să le marchezi cu borduri.
Interesează-te despre avantajele pe care le ai atunci când alegi o amenajare de curte ieftin și repede, cu blocuri din beton. Transformă-ți spectaculos curtea și grădina și folosește creativ culorile, formele și texturile acestor materiale de construcții, ca să te bucuri de amenajări exterioare de calitate, rezistente în timp și cu un aspect plăcut.