SAL ELI NAT SRL, câștigătorul concursului „Cea mai frumoasă amenajare cu Elis Pavaje" din al doilea trimestru al anului 2026
„Facem, în general, curți dificile, pe care alții le evită”, așa descrie Cușniriuc Timotei Claudiu, administratorul companiei SAL ELI NAT SRL din Alba Iulia, viziunea strategică și abordarea operațională a echipei sale.
Lucrarea premiată a constat în amenajarea exterioară a unui cabinet medical pediatric, situat în localitatea Drâmbar, comuna Ciugud (jud. Alba), pe un teren cu pantă accentuată.
Fiind un spațiu medical destinat copiilor și părinților, cu o singură cale de legătură către drumul public, cerința principală a fost crearea unui spațiu accesibil, sigur și primitor pentru pacienți, dar și funcțional pentru personalul medical.
„Când ai dealul în față și trebuie să amenajezi, să faci căi de acces ca să fie cât mai practic, dar să și arate bine, ai nevoie de puțină viziune. A trebuit să căutăm metode eficiente ca să realizăm lucrarea”, povestește Claudiu.
Alegeri tehnice, nu doar estetice
Pentru pavaj, echipa a ales modelul Fantasia, fiindcă „e mai potrivit pentru curțile în pantă, oferind aderență excelentă și un design modern datorită combinației de 3 tipodimensiuni. De asemenea, combinația elementelor asigură autoblocarea necesară terenurilor în pantă", explică Claudiu. Pavajul Grilă și Cuburile de delimitare au fost preferințele clientului pentru drenarea eficientă a apei.
Zidurile din curte au ridicat o altă discuție tehnică. Clientul își dorea inițial ziduri din blocuri de zid, dar Claudiu i-a recomandat Elementele antichizate D6 ca cea mai bună soluție pentru susținerea și stabilizarea terenului deluros.
Pentru a garanta stabilitatea și aderența necesare unei curți în pantă, montatorul, în strânsă legătură cu beneficiarul, a optat pentru o combinație de produse din portofoliul Elis Pavaje:
- Fantasia, nuanța tempo
- Grilă 1, nuanța gri ciment și Cuburi delimitare grilă, nuanța antracit
- Elemente D6 Antico, nuanța antracit
- Elemente de treaptă Siena și Blocuri de zid Siena, nuanța antracit
- Borduri B10, nuanța antracit
Conceptul peisagistic a fost semnat de doamna peisagist Maria Opriș. Echipa Sal Eli Nat, formată din 6 specialiști, a transpus proiectul în realitate într-un interval de 6 săptămâni și, din fericire, nu au existat dificultăți tehnice neprevăzute: „Am pornit de la ideea peisagistei și am ajuns unde se poate vedea în poze. Nu a suferit modificări pe parcurs", spune Claudiu despre colaborare, iar rezultatul a fost pe placul beneficiarului.
Un parteneriat de 5 ani bazat pe încredere
Colaborarea dintre Sal Eli Nat și Elis Pavaje durează de aproximativ 5 ani și se bazează pe seriozitate, corectitudine, deschiderea furnizorului către client, suportul tehnic constant și raportul optim calitate-preț.
De la curți dificile, la proiecte comerciale
Deși piața actuală aduce provocări legate de concurență și presiunea prețurilor, echipa din Alba Iulia continuă să evolueze, extinzându-și portofoliul de la lucrări rezidențiale complexe la proiecte de anvergură: „Anul acesta am avut multe proiecte comerciale", spune Claudiu.
Premiul ales
Ca premiu, Claudiu a ales produse Elis Pavaje, Elemente de treaptă Siena, nuanța antracit, care vor fi integrate în proiectele viitoare ale companiei. Motivul alegerii e practic: „Îl folosesc la fiecare lucrare, așa că vreau să am pe stoc."
Proiectul lor demostrează cum o abordare bine planificată și selecția potrivită de produse pot transforma un spațiu dificil într-o lucrare durabilă și estetică.
Felicitări echipei SAL ELI NAT pentru rezultatul obținut!
Contact SAL ELI NAT SRL
- Facebook: Amenajări curți la cheie, montaj pavaj | Alba Iulia
- E-mail: tymeys_bc@yahoo.com
- Telefon: 0790 214 366
E rândul tău să fii premiat!
Ești montator partener Elis Pavaje și ai finalizat o lucrare de care ești mândru?
Înscrierile pentru trimestrul III al concursului „Cea mai frumoasă amenajare cu Elis Pavaje” sunt deschise! Trimite-ne fotografiile proiectului tău și poți câștiga premii în produse sau voucher valoric Dedeman, precum și promovare pe canalele oficiale ale organizatorului.
Pozele se pot trimite pe link sau pe WhatsApp la numărul de telefon: 0749.146.980. În criteriile de selecție a câștigătorilor, accentul cade pe calitatea execuției și estetica amenajării.
Mai multe detalii despre concurs și formularul de înscriere găsești aici: Concurs Elis Pavaje – detalii